SECȚIA CARDIOLOGIE
- Etaj 6+7 - aripa nouă
Istoricul secției
Secţia Cardiologie a fost înfiinţată în anul 1994. S-a organizat la nivelul etajului VI şi pe o jumătate din etajul V din corpul nou de clădire. La acea dată secţia era formată din 10 saloane de câte 5 paturi, şi sectorul de Terapie Intensivă Coronariană cu 10 paturi. Numărul internărilor anuale, timp de 2 ani a fost de 1200 pacienţi reuşind să fie rezolvate toate urgenţele din teritoriul arondat în acea perioadă spitalului judeţean.
În urma reparațiilor din 2018 secția a căpătat un confort corespunzător cerințelor europene, având 12 saloane – 54 paturi (fiecare salon dotat cu baie proprie) în cadrul Secției de Cardiologie, 14 paturi în cadrul Compartimentului USTACC (Unitate de Supraveghere și Terapie Avansată al Pacienților Cardiaci Critici) și 8 paturi în cadrul Compartimentului de Cardiologie Intervențională. În aceste condiții numărul internărilor anuale a crescut la aproximativ 2000 pacienți.
Din 2012 s-a înființat ambulatoriul de cardiologie, nivel la care se rezolvă, în cea mai mare parte, controalele postspitalizare. Prin cabinetul de cardiologie integrat din ambulatoriu sunt acordate circa 3000 consultații anual, fiind rezolvate controalele după spitalizare.
Servicii
- Diagnostic şi tratament boli cardio-vasculare
- Terapie intensivă coronarieni
- Electrocardiograme
- Ecografii doppler color
- Monitorizare Holter
- În USTAC toate cele 14 paturi au monitoare capabile să supravegheze toate funcțiile vitale. Există pe acest sector și defibrilator sincronizat, electrocardiograf, aspiratoare secreții, guri de oxigen și are oxigen sub presiune la fiecare pat.
- Laborator de Cardiologie Intervențională dotat corespunzător în vederea efectuării de proceduri cardiovasculare invazive în condiții de urgență sau programare.
- Ambulatoriul integrat al secției Cardiologie este dotat cu electrocardiograf, ecocardiograf, monitor pentru funcții vitale, Holter EKG, ABPM.