Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în TOP 3 la nivel național, în ceea ce privește tratamentul modern al ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL
Bilanț de activitate compartiment radiologie intervențională Ianuarie – Iunie 2024
Prima jumătate a anului 2024 a consolidat rezultatele anului precedent si a adus beneficiile mult așteptate. In cadrul compartimentului au fost efectuate un număr de 573 proceduri, comparativ cu perioada similară a anului trecut când au fost 374 proceduri.
Creșterea activității a fost posibilă mai ales prin implicarea exemplară a echipei de Accident Vascular Cerebral din cadrul programului național AP AVC care a crescut cu peste 200%. Daca anul trecut in perioada similară au fost efectuate 21 de proceduri, in perioada amintită au fost efectuate 64 de trombectomii mecanice la pacienții cu AVC ischemic si încă 9 embolizari de anevrism cerebral la pacienții cu AVC hemoragic.
Echipa de Accident Vascular Cerebral compusă din personalul aferent secțiilor UPU, Neurologie, Neurochirurgie, ATI si Radiologie Imagistica Medicală reprezintă un model de bune practici. Implicarea activa si susținerea continua a activității de către managementul Spitalului Clinic Județean de Urgenta Suceava a poziționat centrul nostru in top 3, in fata unor centre de tradiție cum ar Târgu Mureș si Timișoara.
Vizibilitatea activității si a rezultatelor obținute a adus din partea Ministerului Sănătății finanțarea pentru un nou sistem angiograf care va fi instalat pana la sfârșitul anului. Pe lângă aparatura de înaltă performanta mult așteptată, suplimentarea bugetară de luna aceasta a adus si o finanțare normală in cadrul AP AVC care sa asigure baza materială pentru program probabil pana la sfârșitul anului. Astfel activitatea intra într-o perioada de normalitate in care scade presiunea pe bugetul propriu al Spitalului. Reamintim ca anul acesta in cele 73 de proceduri din cadrul AP AVC sub 5% au fost finanțate de către Ministerul Sănătății, in condițiile in care Spitalul Clinic Județean Suceava este singurul centru din Moldova care asigura permanenta 24/24h, 7 zile din 7 cu o echipa formată din 3 medici radiologi cu competență radiologie intervențională nivel I si II si 2 medici rezidenți.
CONDUCEREA
MANAGER,
Dr.Alexandru CALANCEA